Eu? bine. Dar voi ?
În primul rând îmi cer scuze celor care mă au în reader/blogroll pentru că nu am mai scris nimic de luni dar am fost ocupat cu teza de la romană de marţi apoi cu învăţatul la fizică. Miercuri nu mi-a mers calculatorul şi abia joi seară am reuşit să îl fac. Uite aşa a venit vineri şi gata săptămână.
Pe mine mă terorizează timpul ăsta, trece aşa de repede încât nu am timp să îl măsor cum trebuie. Oricum vine ea vacanţa de vară apoi o să am timp pentru tot ce fac eu: blogging, fotbal, ciclism şi cros în ultima perioadă.
Am avut o săptămână aşa de plină şi s-au întâmplat atât de multe lucruri. Eu am alergat luni la crosul din Focşani unde am ieşit pe locul 24 din 100 şi ceva. Şi ieri am ascultat noile piese ale lui Guess Who, este vorba de Oriunde te duci/ştiu deja şi Tot mai sus care sunt superbe. Deasemenea şi noua piesă ROA – Grădina de vară. S-au întâmplat şi alte lucruri dar sunt convins că deja le ştiţi unii dintre voi aşa că peste două săptămâni revin la activitatea mea de blogger. Voi ce mai ziceţi, ce aţi mai făcut?
Comments on this post
35 Comments-
Hmm. Negativul imi place foarte mult desi unele versuri lasa de dorit dar am ascultat-o de cateva ori si am inceput sa inteleg ceva din ea. Ea este in stil ” Ne place” un stil excentric cu multe cuvinte care nu au legatura intre ele la prima vedere. Sincer sa stii ca prinde, eu unul, am ascultat-o azi in clasa si in urmatoarele 10 minute deja o aveau 12-13 colegi.
-
Salut, tuturor. E bine ca unii nu ma uita :) Crede-ma la cate idei am in cap as scrie si acuma 2-3 articole dar nu am timp. Am de invatat la fizica penttru maine. Apoi maine dupa amiaza sunt la fotbal, dupa ore. Vineri, sambata si duminica sper sa scriu tot ce am de zis si sa le programez sa se publice singure.
-
@ Teo – Salut. Marti am dat la matematica si mai am pe 3 iunie la fizica dar pana atunci am de invatat la alte materii pentru a-mi ridica notele + fotbal si cros :) Incerc sa ma impart in mai multe locuri dar nu merge.
P.S – mi-am schimbat id-ul de messenger, o sa te adaug si mai vorbim acolo :
@ Pato – da am avut mai multe probleme, dar am schimbat hostingul.
MadMike
Nu stiu cum sa-ti spun, dar mi se pare perfect normal sa-ti pui viata personala pe locul I si dupa aceea blogul.. E cat se poate de normal. Ce mi-e ca scrii o data la 3 zile dar bine, ce mi-e ca scrii de 10 ori pe zi dar prost… Deci, stai calm, nu te gandi la numarul postarilor ci la comunitatea ta.