Totul este putin diferit in Brazilia. Samba si fotbalul conduc imaginatia culturala. Politica este brusc trasa, la fel cum este si confruntarea dintre bogatie si saracie. Brazilia a invatat o lectie in 1950, cand a gazduit ultima oara Cupa Mondiala si a ajuns in finala, doar pentru a fi depasita de micul sau vecin, rival dintotdeauna si prima castigatoare a Cupei Mondiale, Uruguai. Sambata, intr-un moment de razbunare dulce a Braziliei, Uruguai a invatat lectia de pe pamantul Brazilian, suferind o infrangere socanta cu 3-1 de la Costa Rica.

Putini dintre noi stiau ceva despre echipa Costa Rica inainte de sambata, iar ceea ce nu stim, intotdeauna ne va surprinde. Vedeta sa Joel Campbell a fost cumparat, dar marginalizat, de Arsenal. Opinia personala considerata simplu de o echipa ce este pe locul 28 al lumii, va castiga in fata echipei de pe locul 7. Costa Rica era in Grupa D, intre 3 castigatori ai Cupei Mondiale.

Un alt lucru care ne-a surprins a fost castigul Italiei in fata Angliei. Este adevarat ca Anglia a avut mai multe suturi pe poarta, insa s-au topit mai rapid, incepand sa se dezasambleze in jurul minutului 50.

Dar Anglia a fost norocoasa sa scape cu o infrangere cu 2-1. Inspre final, infrangerea Angliei parea atat de inevitabila ca, cele 3 goluri primite de Grecia din Columbia, sau Japonia fiind infranta de coasta de Fildes. Japonia este a 46-a echipa a lumii, iar coasta de Fildes este pe locul 23. Partea Africana s-a inaltat fizic peste rivalii sai, si-a fructificat timpul si a inscris 2 goluri mai repede decat oricine din acest turneu.

Cateodata, pur si simplu esti depasit, aceasta este concluzia care a trebuit sa o tragem din jocurile de Sambata. Castigatorii pur si simplu au posedat mai mult talent si tenacitate, fiecare meci se simtea ca daca il jucai de 5 ori ai fi obtinut aceleasi rezultate, chiar si in cazul celor din Costa Rica.