SURSA IMGINE SI ARTICOL LISANDRU

Trăim în ţara unde foarte mulţi cetăţeni cred că a deveni preşedinte este un demers facil. Atingerea sceptrului prezidenţial cu buricele degetelor a devenit scopul suprem pentru toţi aceia care nu mai văd pădurea din cauza copacilor. Unul dintre ei este domnul Dan Diaconescu. De ceva vreme, dânsul îşi face o campanie pe care aş putea să o consider chiar agresivă, beneficiind şi de avantajul oferit de propriul post de televiziune. Dan Diaconescu ar fi simpatic dacă nu s-ar lăsa luat de val. Doreşte şi un partid – intitulat pompos Partidul Poporului -, îndeamnă lumea să-şi treacă CNP-urile pe liste de adeziuni, se înconjoară de tot felul de guşaţi care au fost extraşi din lada cu vechituri şi propune miniştri într-un viitor guvern destinat a face României un aşa-zis „bine”.
Ca de fiecare dată, România nu este întrebată dacă doreşte o altă tăvăleală politică prin iarba grasă, la diferite ore din zi şi din noapte. Ridicarea poalelor patriei şi penetrarea ei corespunzătoare este plăcerea supremă a multor vascularizaţi politic, în ultimii ani. Toţi pleacă de la acelaşi numitor comun – susţin că sunt animaţi de patriotism, îi arată cu degetul pe alţii, fac spume la gură şi strigă că vor trece câinii cu covrigi în coadă pe bulevarde dacă li se va oferi şansa de a fi coordonatori naţionali.
Eu nu cred în capacitatea domnului Dan Diaconescu de a mişca lucrurile pe un făgaş optimist. Şi nu îi cred nici pe aceia care îi dau târcoale în fiecare zi, introducându-i limba în ureche, adulmecând pofticioşi mirosul apetisant al puterii. În studioul OTV miroase a naftalină şi a slugărnicie, înainte de toate, or asta nu-mi crează niciun fel de iluzie. Faptul că Dan Diaconescu chiar crede că funcţia de preşedinte i se potriveşte mă întristează. E drept că dacă îţi spun mai mulţi că eşti beat trebuie să mergi acasă şi să te culci, dar dacă vin unii şi urlă că eşti bun de preşedinte asta nu înseamnă că tu eşti obligat să pui botul.
Avem plăcerea nebună de a ne întinde mai mult decât ne permite plapuma. Ţopăim ca disperaţii şi ne visăm pe covorul roşu de la Cotroceni, în faţa gărzii de onoare care ne prezintă onorul. Trăim anticipatul orgasm mental în care subordonaţii se vor gudura şi vor striga, aplecându-se la nouăzeci de grade, „Să trăiţi, domnule preşedinte!” Bătaia de joc continuă. Cu Dan Diaconescu în pole position…