Interviu despre blog
Încep această călduroasă zi de luni şi de practică la şcoală cu o leapşa primită de la Zina, 24monden, Daniela, Andrei si Roxy sub forma unui interviu despre blog.
1. Când ai început să scrii online?
Domeniul este cumpărat pe 27 iunie 2010, dar am început să scriu abia pe la sfârşitul lui iulie, a durat ceva timp să învăţ câteceva despre blog, wordpress etc. Încerc să scriu cât mai des pe blog pentru că nu vreau să fie uitat de lume, în ultima perioadă am avut ceva de zis în fiecare zi sau cel puţin odată la 2 zile şi sper să continui aşa cât pot de mult.
2. Ce te motiveaza să scrii pe blog ?
Păi la început eram doar curios să văd ce se întâmpla dar acum că am un număr de cititori şi văd că am un blog cât de cât cunoscut şi apreciat îmi dă putere să merg mai departe.
3. Cum reacţionezi la comentariile negative ?
Primesc şi comentarii de genu’ ăsta unele mă afectează altele nu. Uneori îmi vine să las’ totul baltă şi să mă apuc de altceva dar de fiecare dată nu am putut. Revenind la comentarii, eu le duc la spam dacă nu sunt deja acolo apoi le şterg.
4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit ?
Iniţial am vrut să am un blog „cu de toate” dar mai târziu mi-am dat seama că eu am nevoie de un blog personal unde să se şi dezbată ideile şi părerile mele nu doar să fie vizualizate.
5. Ce fel de link-uri ţii in blogroll ?
Link-urile din blogroll-ul meu sunt doar a-le celor care îmi citesc blogul şi pe care le citesc eu. Nu citesc doar ce am în blogroll, am în reader peste 50 de bloguri pe care se scrie regulat.
6. Cum te-a schimbat pe tine blog-ul ?
Nu aş putea spune că ma schimbat sunt acelaşi eu. El doar mi-a cizelat gândurile şi m-a învăţat să fiu mai optimist şi scriind pe blog, am învăţat să scriu româneşte, fără prescurtări ca pe messenger.
7. Ce aşteptări ai în viitor de la blog-ul tău ?
Pe viitor doresc un număr mai mare de cititori/comentatori. Şi să fie cât mai cunoscut.
8. Cât despre vizitatorii / cititorii acestui blog ?
Le doresc multă sănătate şi putere să facă ceea ce îşi doresc.
Leapşa cu inteviul merge mai departe către toţi cei din blogroll, cei mentionaţi în „BLOGOSFERA PE LITERE” şi către oricine doreşte să o preia.
Comments on this post
26 Comments-
[…] Iată-i pe cei care au răspuns la interviul despre blog, cu linkuri direct la interviu: Cartim, care m-a invitat pe mine să răspund, Alice Boboc, Dan, Vasile, Teo Negura (comentariul nr.9), Daniel Rus, Depresie, Roxana, Diacritica, Adrian Voicu (comentariul nr.12), Pavel Arcana, Tudor, Cristi Văduva, Alexandrescu Daniela, Roxana/Clipe in rama, Irina Comba, Eumiealmeu, Afkafk, Mihaela/Pete de culoare (prin mesaj pe e-mail), Cristina, Andreea M., Valentin. […]
Ionut-Cosmin
interesant interviul tau ;)