Epidemiologia a fost initial ramura medicinii care se ocupa cu studiul epidemiilor. Termenul de epidemiologie a fost mentionat inca din 1802 folosit chiar de Hipocrate. McMahon in anii 1960 a sustinut ca epidemiologia este stiinta care studiaza din punct de vedere cantitativ distributia si frecventa determinantilor problemelor de sanatate si boala in populatie.

Scopul constant al epidemiologiei este de a raspunde intrebarii lui Acheson Roy: “De ce a dezvoltat acest bolnav aceasta boala in acest moment?”. La baza metodei caz-control sta descoperirea diferentelor intre indivizii sanatosi si cei bolnavi. Studiul epidemiologiei bolilor conduce la abordarea centrata pe individ si la utilizarea riscului relativ ca reprezentare de baza a fortei etiologice prin calcularea gradului de influenta asupra indivizilor expusi relativ si a celor sanatosi.

Rabia este o boala acuta infectioasa determinata de virusul rabic, comuna omului si mamiferelor, transmisa prin muscatura sau alte posibilitati de contact cu saliva animalului bolnav si caracterizata printr-o encefalomielita invariabil letala.

Rabia este o boala cunoscuta si descrisa din antichitate, iar Democrit si Aristotel o prezinta ca o boala a animalelor. Celsisus a fost primul care a marcat transmiterea bolii la om, in primii ani ai erei noastre. Acesta a dat si primele recomandari de profilaxie postaccident de inoculare, prin succtiunea cu ventuze a sangelui din plaga si arderea sau tratarea ei cu substante corozive.

Primul vaccin rabic a aparut in anul 1884 proiectat de Louis Pasteur. Mai tarziu, Victor Babes a definitivat cat si demonstrat eficienta profilactica a serului antirabic. Mai tarziu acest ser a fost asociat cu specificatiile neuronale de encefalita rabica.

In familia virusului rabic au fost incadrate si virusurile semnalate in toata lumea cum ar fi virusul Mokola prezent in Africa, depistat la animale si copii bolnavi, cat si virusul Duvenhage descoperit in Europa si Africa de Sud.

Rezervorul natural de infectie este in special la nivelul mamiferelor salbatice, in special din mediul silvic (vulpile, lupii, bursucii etc), de la care s-a creat un rezervor secundar intretinut de primul, la nivelul animalelor peridomestice (caini, pisici chiar si bovine, porcine muscate de animale rabice) cu grad de periculozitate pentru om.

Rozatoarele (soarecii, sobolanii, iepurii) pot face rabie atat naturala cat si experimentala. Capacitatea de a transmite boala este insa pusa la indoiala prin aceea ca virusul nu ar putea ajuge la fel de usor ca la celelalte animale in glandele salivare.