Ganditi-va cat de mult din divertismentul nostru este bazat pe trairi negative. De ce ne plac filmele de groaza? Sau cantecele triste? De ce ne ne uitam la filme despre dezastre sau urmarim cazuri morbide despre ucigasi in serie? Daca ni se intampla ceva rau, de ce ne  gandim si vorbim constant despre asta?

Daca am incerca sa gasim o explicatie logica ar fi ca daca ne axam gandurile asupra unor lucruri teribile, vom aprecia binele care ne este. Dar oamenii de stiinta spun ca, de fapt, obtinem placere din trairile negative. Ne intoarcem benevol la tristete iar si iar din acelasi motiv pentru care ne dam in montagne russe sau facem bungee jumping. Centrul de placeri din creier se activeaza si elimina dopamina. Si poti deveni dependent de orice iti provoaca creierul sa mai secrete dopamina, fie ca e vorba de ciocolata sau batai cu pumni.

Si cum e si cu oricare alta dependenta, sunt oameni care rezista mai bine in aceste situatii, decat altii – cu totii raspundem diferit. Ce au descoperit cercetatorii este faptul ca unii oameni devin dependenti de suferinta.

Acestia sunt de parere ca din aceasta cauza dupa o trauma, unii oameni pot sa-si revina si sa treaca peste, in timp ce altii nu pot. Traiesc prin aceleasi experiente, psihologic, iar si iar. Din cauza modului in care creierul nostru este organizat, chiar si cele mai oribile lucruri care ti s-au intamplat iti pot oferi … „placere”. Insa, nu o placere adevarata, pentru ca, la fel ca oricare alt dependent, dependentului de suferinta nu ii face placere acest lucru, ci pur si simplu este prins intr-o bucla in care, intr-un mod subconstient, se tem sa renunte la trairile care ii fac sa se simta vii.